Prima ediție a acestui eveniment național a fost organizată pe 6 decembrie 2023, în București, având scopul:
- de a oferi context pentru educație antreprenorială, de leadership și spirituală, în același cadru: CONFERINȚA;
- de a crea prilej de comuniune și networking cu alți lideri, antreprenori și profesioniști în cadrul CINEI CLARO;
- de a promova și (re)conecta participanții cu tradițiile în cadrul unui concert de colinde autentice românești.
Evenimentul a atras peste 250 de participanți veniți din toate zonele țării, interesați să trăiască bucuria întâlnirii și împreună creșterea în cadrul CLARO.
- Invitatul special al ediției a fost Arhidiaconul Sorin Adrian Mihalache, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Iași, autor a două teze de doctorat în filosofie și neuroștiințe.
- Un alt dar oferit de CLARO pentru participanți a fost prezența pe aceeași scenă a fondatorilor asociației: Eusebiu Burcaș, Andy Szekely și Cristian Onețiu.
- Toți cei prezenți au aflat povestea CLARO cu detalii oferite în premieră de către speakeri despre provocări și emoții de-a lungul celor 7 ani de când a apărut primul gând pentru această asociație.
Pe lângă rolul avut în CLARO, fiecare dintre cei trei speakeri a oferit discursuri de impact, abordând teme de interes pentru antreprenori și lideri.
Citește secțiunea NOUTĂȚI, pentru a afla mai multe detalii legate de eveniment.
Aplică la secțiunea VOLUNTARIAT, dacă dorești să te implici în organizarea următoarei ediții.